BARONUL PUILOR Florin Popescu a citit rechizitoriul DNA. Ce mită ar fi primit deputatul

BARONUL PUILOR Florin Popescu a citit rechizitoriul DNA. Ce mită ar fi primit deputatul
Publicat: 23/04/2014, 17:48
Actualizat: 23/04/2014, 18:15

„În primul rând, vreau să mulțumesc celor de aici, de la DNA, pentru că au fost foarte corecți, mi-au spus toate articolele din lege pe care le-aș fi încălcat și mi-au pus la dispoziție dosarul în termenul legal. Mi-au adus la cunoștință învinuirile, faptul că am avut o legătură acum doi ani de zile, în 2012, cu o firmă de pe raza județului Dâmbovița și că aș fi solicitat, în prima funcție pe care am avut-o, anumite produse agricole, pe care să le folosesc în campania electorală”, a spus deputatul Florin Popescu.

Deputatul a precizat că le-a cerut procurorilor un termen de câteva zile în care să discute cu avocații, după care va reveni la DNA pentru a-și expune punctul de vedere.

Întrebat despre câți saci de produse a fost vorba, ce produse erau și în ce scop le-a folosit, Florin Popescu nu a dorit să comenteze, dar a arătat că nu are nimic de ascuns, că este la dispoziția justiției și că „oricum nu sunt droguri”.

Direcția Națională Anticorupție cere aviz pentru arestarea preventivă a deputatului Florin Popescu, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetățenilor în campania electorală din iunie 2012.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupție, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

„Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influența și autoritatea decurgând din funcția de președinte al organizației județene Dâmbovița a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăți comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetățenilor din județul Dâmbovița, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, arată DNA, în cererea transmisă procurorului general.

DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că cererea de încuviințare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă că infracțiunea ce ar fi fost săvârșită de Florin Popescu este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat că procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Florin Aurelian Popescu, la data faptelor președinte al organizației Dâmbovița a unui partid politic, în prezent deputat, pentru infracțiunea prevăzută de articolul 13 din Legea 78/2000, și anume folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale, pentru a nu se descoperi fapta de corupție, omul de afaceri de la care Florin Popescu ar fi cerut cele peste 70 de tone de pui a livrat produsele în pungi neinscripționate, dintr-un spațiu de depozitare închiriat și folosit de o societate comercială care nu îi aparținea omului de afaceri”.

Detaliile privind livrarea, transportul și locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu împreună cu o persoană, auditor financiar și cenzor la una dintre firmele omului de afaceri, la cererea acestuia din urmă, susțin anchetatorii.

Întrebat, la intrarea în sediul DNA, care au fost gradul său de implicare în campania electorală din 2012 și acțiunile sale directe, Popescu a răspuns: „În campania din 2012, de la parlamentare, eu nici nu eram președintele partidului. Fusesem suspendat de către domnul Blaga, deci nu eram președinte de partid și eu niciodată nu am fost trezorierul partidului, nici la nivelul județului Dâmbovița, nici la nivel național. Am făcut campanie, cum să nu fac. Am mers din poartă în poartă, am prezentat oferta electorală și am spus că, dacă consideră oamenii că mi-am făcut datoria față de Târgoviște și de județul Dâmbovița, să mă voteze”.

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmbovița și președinte al CJ Dâmbovița în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obținut un mandat de deputat în Dâmbovița. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?